Home » D:News » Ce se întâmplă în creier atunci când suferim o comoţie?

Ce se întâmplă în creier atunci când suferim o comoţie?

Publicat: 13.10.2013
În mod normal, creierul este perfect echilibrat în craniu, suspendat în lichidul cefalorahidian, care îl protejează. Însă, atunci când capul se loveşte foarte puternic de ceva, acest lichid nu mai poate proteja suficient creierul.

Astfel, creierul se loveşte de craniu, iar atât zona care a intrat în contact cu osul, cât şi cea opusă acesteia (care se loveşte de craniu atunci când creierul revine la locul său) se învineţeşte.

În funcţie de impact, creierul se poate roti. Această mişcare de răsucire întinde şi tensionează celulele nervoase din creier, iar astfel, capacitatea lor de a transmite şi de a primi mesaje de la restul corpului este întreruptă don cauza că axonii (acele fibre mici prin care celulele cerebrale transmit semnale) se întind şi uneori chiar se inflamează. 

Întinderea şi inflamarea excesivă a acestor celule nervoase însemnă că ele îşi pierd permanent capacitatea de a comunica cu restul corpului. Prin urmare, o comoţie paralizează imediat funcţiile nervoase ale creierului, ceea ce însemnă că individul nu mai poate simţi nimic. Însă, această paralizie este reversibilă şi dispare la scurt timp după impact. De asemenea, nu este neapărat necesar să fi inconştient pentru a suferi un traumatism cranio cerebral. 

Potrivit specialiştilor de la universitatea din Missouri, există trei niveluri de severitate a comoţiei:

1. atunci când persoana conştientă dar este confuză şi nu poate gândi clar; în acest caz, simptomele menţionate durează maximum 15 minute. 

2. atunci când persoana este încă conştientă, dar confuză şi prezintă pierderi de memorie; în acest caz senzaţia de dezorientare durează cel puţin 15 minute.

3. cazul în care persoana este inconştientă, iar atunci când îşi recapătă conştienţa continuă să aibă dificultăţi în gândire şi probleme ale funcţiilor motorii. 

Pe de altă parte, oamenii de vindecă în moduri diferite după ce suferă astfel de traumatisme. Pentru unii durează câteva zile, pentru alţii câteva săptămâni, în funcţie de severitatea comoţiei. Oricum, creierul nu se vindecă complet până când nu dispar toate simptomele. 

În cazul în care o persoană suferă mai multe traumatisme cranio cerebrale de-a lungul timpului, mai ales dacă vorbim de o a doua comoţie survenită în perioada în care creierul nu s-a vindecat complet, atunci ea poate prezenta probleme neurologice serioase. 

Celulele nervoase cerebrale au nevoie de timp pentru a se reface şi pentru a reveni la activitatea lor normală, iar contuziile multiple împiedică vindecarea rapidă a creierului. 

Sursa: Business Insider

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...